Aparate dentare pentru copiii bucureșteni prin Proiectul „Smile 2” – Sprijin financiar pentru aparate dentare fixe metalice, gestionat de A.S.S.M.B.
Oferă-i copilului tău un zâmbet sănătos și încrezător.
Prin proiectul „Smile 2″, Primăria Municipiului București, în parteneriat cu A.S.S.M.B., oferă sprijin financiar pentru montarea aparatelor dentare fixe metalice copiilor cu vârsta cuprinsă între 12 și 17 ani.
„Smile 2″ este un program dedicat sănătății dentare a copiilor, care acoperă costurile aparatelor dentare fixe metalice în limita a 2.500 lei/arcadă. Proiectul se desfășoară exclusiv prin unități medicale afiliate, iar înscrierea se realizează online, pe baza unui dosar complet.
Sunt acoperite aparatele dentare fixe metalice (cu bracketi sau disjunctoare), finanțate integral până la 1.990 lei/arcadă.
Aparatele estetice (safir, Invisalign, Spark) nu sunt incluse în proiect.
Proiectul se adresează copiilor cu vârsta între 12 și 17 ani, cu domiciliul sau reședința în București, care nu înregistrează datorii la bugetul local și care îndeplinesc criteriile medicale stabilite de medicul ortodont.
1. Consultația ortodontică inițială
Se efectuează în cadrul Cabinetelor Stomatologice Școlare A.S.S.M.B., urmată de înscrierea pe platforma oficială: smile.assmb.ro
2. Revenirea în clinica afiliată
Pentru eliberarea Anexei 2 și emiterea indicației medicale oficiale pentru aparatul dentar fix.
3. Finalizarea înscrierii online
Se încarcă documentele necesare, se bifează acordurile și se transmite dosarul complet.